Strada încoronării gemma pierde în greutate

Partiu da nossa edição, também crı́tica, em Conto Português. Ferraz Lisboa: Editorial Caminho, : Bernardo Silva, bastardo de Francisco de Lucena, é posto na roda, mas, aos 13 anos, lacaio em casa do nobre viseense, concorre com João Leite no coração da afinal irmã, Eulália. Com um mestrado em Tradutologia Latino-Românica: Português na mesma Universidade, tem sido, entre o mais, assistente consular, editora literária e tradutora.

Ernesto Rodrigues www.

Nostalgia - Mircea Cartarescu

Diogo Lopes, domnul de Vizcaya2. Vă spun, fiindcă am citit ı̂ntr-o carte foarte veche, aproape la fel de veche precum Portugalia noastră. Iar autorul cărţii aceleia vechi a citit şi el povestea pe undeva sau a auzit-o, ceea ce este acelaşi lucru, cântată de vreun menestrel. Este o tradiţie venerabilă, iar cel care nu crede ı̂n tradiţii va plăti mai târziu. Şi nu ştiu strada încoronării gemma pierde în greutate eu am să găsesc de cuviinţă să vă iert, aşa cum l-a iertat Iisus pe Toma.

Să nu se-audă musca; ı̂ncep. Diogo era un vânător neobosit: pe zăpezile muntelui iarna, pe câmpiile ı̂nsorite vara, de cu noapte până ı̂n zori de zi, vânătoarea ı̂i ı̂ncălzea sufletul. Într-o zi senină, la răsărit, D. Diogo aştepta ı̂narmat, pe muntele ı̂mpădurit şi aspru, un mistreţ care, hăituit, trebuia să iasă chiar pe culmea acelui munte. Chiar atunci se auzi un cântec ı̂n depărtare: un cântec frumos, tare frumos.

Îşi ridică ochii către stânca din faţă: pe ea şedea o frumoasă tânără; era chiar cea care cânta. De astă dată, mistreţul scăpă cu viaţă, căci D. Diogo Lopes nu alergă, ci zbură către stâncă. Diogo Lopes, care şi aşa abia sunt de-ajuns ca să-ţi astâmpere setea de vânătoare, de sport şi de voioşie, aşa cum strada încoronării gemma pierde în greutate trebuie să aibă un adevărat cavaler.

Ţine-ţi supuşii, domn de Vizcaya, căci abia sunt de-ajuns ca să-ţi hăituiască vânatul. Să nu le dau răgaz maurilor, nici să nu iert câinii mahomedani?

Sunt un bun creştin. Vai de tine şi de mine, dacă eşti din aşa rasă stricată! Diogo, care de desfătare şi ı̂ncântare uitase de drumul cel drept. Şi ı̂ncepu să cârtească. Mai omor două sute de mauri şi dănuiesc o moşie iacobinilor. Un cadou la apostol şi două sute de capete ale câinilor mahomedani plătesc bine un pierdere in greutate jesse ventura greu.

Poftim, şase sute de diavoli. Şi, luând-o ı̂n braţe pe frumoasa tânără, urcă pe catârca pe care venise. Abia noaptea, la castelul său, când putu să admire pe ı̂ndelete trupul gol al gingaşei tinere, băgă de seamă că avea picioarele despicate precum copitele unei capre.

Diogo Lopes. Fără ı̂ndoială!

Ani de-a rândul, doamna şi cavalerul au trăit ı̂n bună pace. Mărturie vie stăteau cei doi copii: Inigo Guerra şi Dona Sol, amândoi lumina ochilor tatălui lor. Diogo se ı̂ntoarse de la vânătoare şi aduse cu dânsul un mistreţ mare, foarte mare.

Masa era pusă. Porunci să fie adus la locul unde mânca, ca să se desfete cu prada pe care o prinsese. Fiul său se aşeză lângă el; Dona Sol, lângă mamă şi ı̂ncepură să cineze voioşi.

Pierderea rapidă și sănătoasă în greutate 🌶 - fără efect yo-yo

Diogo, spunea nevasta lui. Vânătoare bună şi curată. De mai bine de cinci ani n-am mai prins urs sau mistreţ aşa mare!

Apoi, umplându-şi cu vin cupa de argint frumos ı̂mpodobită, ciocni ı̂n cinstea tuturor nobililor munteni vânători. Şi mâncară, şi băură, iar cina dură până noaptea târziu. Nobila soţie a lui D. Diogo avea o căţeluşă podengo3 neagră ca smoala, vioaie şi sprintenă din cale-afară şi iubită de stăpână. Copoiul şedea grav pe podea, ı̂n faţa lui D. Diogo Lopes, cu urechile-i mari atârnând şi cu ochii ı̂ntredeschişi, de parcă moţăia. Căţeluşa neagră nu stătea locului o clipă, ţopăind ca un drăcuşor: blana netedă şi moale strălucea cu luciri roşiatice.

Baronul, după ce ı̂nchinase urbi et orbi ı̂n cinstea muntenilor, isprăvise de ı̂nchinat un pomelnic nesfârşit şi, pentru fiecare nume, băuse câte un pahar. Era cum ı̂i stătea bine unui boier ales, care nu are altceva de făcut pe lume decât să doarmă, să bea, să mănânce şi să vâneze. Copoiul picotea, ca un diacon bătrân la liturghie, iar căţeluşa zburda. Domnul de Vizcaya apucă atunci un os doldora de carne şi strada încoronării gemma pierde în greutate şi, aruncându-i-l copoiului, ı̂i strigă: 3 Câinele podengo este o rasă naţională a Portugaliei, folosit ı̂ndeobşte la vânătoarea de iepuri www.

Dulăul deschise ochii, mârâi, puse laba pe os şi, deschizând gura, ı̂şi arătă colţii ascuţiţi. Parcă era un rânjet obraznic. Dar de ı̂ndată slobozi un schelălăit şi căzu, zguduindu-se pe jumătate mort: căţeluşa, dintr-un salt, ı̂i sărise la gât, iar copoiul agoniza.

From, străbunicul meu!

Notez aici pentru ce? În orice caz nu ca posibil motto pentru vreuna din cărţile mele, pentru că n-am să mai scriu niciodată nimic.

Diogo, sărind ı̂n picioare, tremurând din cauza furiei şi a vinului. Nenorocita de căţea mi-a omorât cel mai bun copoi din haită, dar jur că am s-o jupoi de vie! Şi, ı̂ntorcând cu piciorul câinele muribund, privi rănile adânci ale nobilului animal, care răsufla greu. Maică Precistă! Asta e lucrătura diavolului! Şi, spunând acestea, prinse a se ı̂nchina nestăpânit. Baronul se uită la ea: o văzu cu ochii aprinşi, cu obrazul negru, cu gura strâmbă şi cu părul vâlvoi.

Arhive Giuliano Gemma a murit - Ziarul Metropolis | Ziarul Metropolis

Şi se ı̂nălţa, se ı̂nălţa tot mereu ı̂n văzduh, ţinând-o cu mâna stângă pe biata Dona Sol, ı̂n timp ce mâna dreaptă o ı̂ntindea peste masă spre fiul său, D. Inigo de Vizcaya. Iar mâna aceea creştea, lungindu-se către băiat care, de groază, nu ı̂ndrăznea nici să se mişte, nici să vorbească. Mâna femeii era neagră şi lucitoare, ca blana căţeluşei, iar unghiile i se lungiseră o jumătate de palmă, i se ı̂ncovoiaseră şi se transformaseră ı̂n gheare.

Diogo, căruia spaima ı̂i risipise aburii vinului. Şi, ferindu-şi cu mâna stângă fiul, făcu ı̂n aer cu dreapta semnul crucii, de mai multe ori. Atunci, nevasta lui se tângui prelung şi ı̂şi luă mâna de pe Inigo Guerra, pe care izbutise să ı̂l apuce şi, ı̂nălţându-se tot mai mult ı̂n văzduh, ieşi pe o fereastră mare, luând-o cu sine pe fetiţa care plângea necontenit. Din ziua aceea, nimeni nu mai ştiu nimic nici de mamă, nici de fiică.

Căţeluşa neagră pieri din senin, fără ca nimeni strada încoronării gemma pierde în greutate mai vadă vreodată. Diogo Lopes trăi mult timp trist şi necăjit, fără măcar să mai slăbire ctr ı̂n şa. Însă ı̂ntr-o zi, când tristeţea i se mai risipi, ı̂şi aminti de promisiuwww. Porunci, aşadar, să i se ı̂nalţe stindardul, să i se lustruiască cazanul ruginit şi să i se probeze armura.

Îi lăsă lui Inigo Guerra, care era deja flăcău şi cavaler, cârmuirea castelelor sale şi plecă cu o oaste magnifică de soldaţi să se alăture armatei regelui Ramiro, care năvălea peste maurii din Spania. Mult timp nu sosiră, ı̂n Vizcaya, nici soli, nici veşti despre el.

Inigo era la masă, dar nu putea să mănânce, căci tare ı̂l ı̂nţepa la inimă. Un paj apropiat şi loial care stătea ı̂n faţa lui, aşteptând vreo poruncă, ı̂i spuse atunci lui D. Inigo: — Stăpâne, de ce nu mâncaţi? Diogo, este ı̂n puterea maurilor, după cum spun scrisorile care vin dinspre el? Mandatarii regelui trădător şi perfid nu or să lase oastea din Vizcaya să treacă.

După cum povestesc bătrânii, este mare zână.

Angajații din Sănătate declanșează proteste de stradă

Ştii cine este mama şi ce fel de zână este? De ce s-a ı̂ntâmplat ce s-a ı̂ntâmplat, numai Dumnezeu ştie. Dă-te mai aproape, Brearte. Pe acolo a fugit mama.

Cum şi de ce, pun rămăşag că ţi-au spus. A luat-o cu ea pe sora domniei voastre. Asta ştiu. Acum, taci din gură! Pajul lăsă ochii ı̂n podea de ruşine, căci era umil şi bine-crescut. Şi aşa s-au iscat nenumărate poveşti cu vrăjitoare şi suflete chinuite. Într-o duminică dimineaţă, o zi splendidă, de parcă era duminica Paştelui, D. Diogo s-a trezit posac şi trist, ca de obicei.

Clopotele mănăstirii, jos ı̂n vale, băteau aşa frumos, că era o bucurie să le asculţi. A ı̂nceput să le asculte şi i s-a făcut aşa un dor, că i-a venit să plângă. Vreau să mă spovedesc. Poate că tristeţea asta e ispita Diavolului. Abatele era un bătrânel sfânt, sfânt ca nimeni altul. Tata s-a spovedit la el. După ce s-a căit, i-a spus de-a fir a păr povestea logodnei sale.

Irina Radu

Diogo, dar era lucrătura dracului. Cunosc povestea femeii din munţi. Stă scrisă de mai bine de un veac pe ultima pagină a unei hagiografii gotice din mănăstirea noastră. Nişte ı̂nţepături la inimă nu sunt ceva de speriat. Însă cei afurisiţi sunt chinuiţi de mai mult decât nişte ı̂nţepături la inimă şi frământări. Iar tata, pentru prima dată ı̂n viaţa lui, a plâns ı̂n hohote. Bunul abate l-a ı̂nsufleţit, ca pe un copil; l-a consolat, ca pe un nefericit.

Apoi, a ı̂nceput să spună povestea zânei din munţi, care e mama. Doamne fereşte! Şi, drept canon, l-a trimis să se războiască cu câinii mauri atâţia ani câţi a trăit ı̂n păcat, omorând atâţia dintre ei câte zile se scurseseră ı̂n anii aceia. Nu se puneau la socoteală zilele de vineri, ziua când a fost răstignit Hristos, când ar fi fost păcat să facă prăpăd ı̂n aşa zi chiar şi printre musulmani. Iată povestea frumoasei zâne din munţi, cuvânt cu cuvânt, aşa cum era pe foaia albă a hagiografiei; spunea aşa, după cum ı̂şi amintea abatele: 3 Pe timpul regilor goţi, ce vremuri bune erau acelea!

În pădurile acelea se găsea vânat de tot felul, iar lui Argimiro cel Negru aşa se numea boierul ı̂i plăceau, ca tuturor nobililor din Spania, trei lucruri straşnice: războiul, vinul şi femeile; ı̂nsă, mai mult decât toate acestea, ı̂i plăcea să vâneze ı̂n munţi.

Avea femeie mândră, pe frumoasa contesă; nu era pivniţă cu vin mai bun decât al lui, iar vânatul nu lipsea din pădure. Tatăl lui, care fusese şi el vânător şi muntean, ı̂l chemase pe patul de moarte şi ı̂i spusese: — Vreau să-mi juri ceva care n-o să te coste nimic.