Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi – Viorel Ilișoi

Luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați

Gras ca la rațele îndopate. E bun de făcut pateu. Râzând mi-a spus. Așa trebuie să râdă doctorii când dau vești proaste.

Și a început să înșire un cârnat de boli provocate de obezitatea mea.

Cum să elimini grăsimea din burtă acasă

Grăsimea strică totul în tine, te face varză. Nu mă durea nimic, în afară de șale și articulații, suprasolicitate de greutate. Păream sănătos. Dar uite că, de fapt, eram cu un picior în groapă. Bine măcar că la mine țesutul adipos e repartizat uniform și nu par așa de gras.

Mă consolez cu asta. Semăn cu grașii ăia perfecți din planșa didactică atârnată în anticamera șefului de secție. Planșa stă printre reproduceri după Gustav Klimt și Salvador Dali. Dar mai bine puneau ceva Rubens.

N-am luat obezitatea în serios fiindcă nu durea. Fiindcă nu m-a învățat nimeni că e o boală. Nu mi-a spus nimeni, nici la școală, nici mai târziu, cum să mănânc. De toate m-au învățat, dar nu și asta. Și nici copiii de azi nu învață așa ceva la școală. Bine măcar că fac educație sexuală încă din clasele primare. Tot e ceva. Acasă mi s-a spus mereu că două bătăi strică, nu două mâncări.

Așa era o vorbă pe la noi. Și că oricât aș fi mâncat, tot mai mergea o cană de lapte. În sat la mine femeia ideală era albă, grasă și frumoasă. Cu principiile astea am crescut. Și am tot crescut! Despre obezitate am auzit vorbindu-se serios abia în ultimii trei-patru ani. Tocmai când eram în plină expansiune. Nici nu mi-am dat seama când a devenit subiect la ordinea zilei.

Peste tot se discută acum despre obezitate.

luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați

Mai mult sau mai puțin competent. Nu înțeleg de ce n-a fost mereu o chestiune de interes, că doar grași au existat de când lumea. Bine, nu chiar în proporția de azi. Când mi-a sunat alarma în cap, era deja prea târziu. Ce bărbat eram odată! Prietenii au început să mă ocolească sau eu am început să-i ocolesc pe ei.

Parcă nimic altceva nu ar mai fi semnificativ, remarcabil în viața mea!

luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați

Parcă eu n-aș mai însemna decât grăsimea de pe mine! Sau nu-mi spun, dar asta e și mai rău. Se uită pe lângă mine, se fac că nu observă cât de luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați m-am îngrășat în ultimul timp.

Și nu-i nimeni să-l rupă… Sunt tot mai izolat. Ca o insulă. Mă ajută și dimensiunile. Femeile mă evită ca pe un lepros. Găsesc tot felul de pretexte să scape de mine. Ce contează că ești gras? Important e să te simți tu bine! Ceva legat de birou, de oala cu mâncare lăsată pe foc sau de soț. Nu știți cât doare asta. E umilință în stare pură, în concentrație maximă.

luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați

Știu, cruzimea unora are un motiv ascuns: mă invidiază că am țâțele mai mari decât ale lor. Altele cred că a face mișto e un act de inteligență exprimată.

Dar celor mai multe pur și simplu nu le plac obezii. Au și de ce. Voi puteți să nu recunoașteți asta și să vă prefaceți în continuare.

Dar noi, grașii, n-avem cum să ne ascundem după deget. Nici mie nu îmi plac oamenii grași, în general.

Ce exerciții pot îndepărta grăsimea din abdomen și părți

Și în special femeile grase. Femeile, mai ales ele, sunt o oglindă nemiloasă.

Gândește-te cum poți pune în aplicare ceea ce ai citit în viața ta.

Ele îmi scot la lumină toate complexele. Mă arată cum sunt, ba și mai mult, deformat până la monstruos. Adevărul e că acum și eu fug de ele. Obezitatea e inamicul numărul unu al potenței. Dorința, chemarea, satisfacția sexuală își iau frumușel tălpășița, alungate de grăsime.

În locul lor se încuibează complexele de tot felul, blazarea, disprețul față de tine însuți, depresiile cele mai negre. Vin toate nenorocirile astea și nu se mai dau duse. Până și fosta mea nevastă s-a scârbit. Pe undeva, o înțeleg.

Cum se simțea ea, ca femeie, știind că s-a măritat cu cineva, și în fiecare seară era în pat cu altcineva? Căci eram altul de la zi la zi, tot mai gras. S-a dus și ea la unul mai stabil anatomic. Urât ca dracul, dar măcar știa că ăla e. Încerc și eu să mă pun în pielea ei, dar nu încap. Am prins-o și căsnicia mea s-a dus dracului.

Asta a durut rău. M-a făcut scrum pe dinăuntru. Pe dinafară, cine să vadă?

Orion Va Rasari - Poul Anderson

Și am dat-o. Acum a ajuns aproape la genunchi. De-abia o mai duc. Am reușit asta așa, de unul singur.

luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați

Nu mi-a luat decât trei ani. E totuși institut național. Dacă nimeream într-un spital jegos, îmi ieșea un reportaj mai bun, că aveam ce critica. Dar nu-mi pare rău. Nu trebuia decât să o dibuiești în farfurie. Dacă ți-ai adus farfurie de acasă. Eu n-am știut, am venit cu mâinile în buzunare. Credeam că numai medicamentele trebuie să ți le aduci de acasă. Norocul meu că, la primul prânz, în sala de mese mă aștepta o doamnă care vindea castroane de plastic.

luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați

Am luat două. Mi-a făcut o reducere. N-am mai fost internat de când eram copil, pe vremea lui Ceaușescu, nu știam că a pătruns capitalismul și în spitalele de stat. De orice ai nevoie la spital, se găsește cineva să-ți vândă. Tu stai frumos în pat și încerci să dormi, cum ți-a recomandat medicul, și-ți bate la ușă un mic întreprinzător.

Întâi a intrat o doamnă, cică dacă vreau un tensiometru. Ce să fac cu el? Sunt la spital, doamnă, au ăștia tensiometre aici! A doua zi a venit alta, cu aparate de măsurat glicemia. Fugi de-aici, cum să măsori infinitul? Alta, cu șosete. Pe urmă una cu chiloți din ăia cât sacul lui Moș Crăciun, pentru obezi.

Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi

În altă zi un domn mi-a trântit în pat un braț de cărți. Să-mi aleg. Numai romane siropoase. Coperți din alea cu trandafiri, cu îmbrățișări, cu ochi înlăcrimați… La glicemia mea, exact dulcegării din alea îmi mai trebuiau! Alții vindeau integrame, pixuri, clame de păr, săpun, cuțitașe, brichete, hârtie igienică, lanterne. De toate. Ce să zic, era bună agitația asta comercială. Mai spărgea monotonia albă și aseptică a spitalului. Îi dădea un aer mai viu.

Erau și prețuri îmbietoare. Ca la Dragonul Roșu. Aduceau oamenii marfa în saloane, la clienți, că obezilor le venea greu să se ducă la chioșc.

Sfântul avvă Antonie, şezând odată în pustie, a venit în lenevie şi în multă întunecare de gânduri şi zicea către Dumnezeu : Doamne, voi să mă mântuiesc şi nu mă lasă gândurile. Ce voi face în scârba mea?

De aia li se dădea voie în saloane. Am florinef și pierderea în greutate fără șpagă Nu cunosc pe nimeni care să fi stat în spital și să nu fi dat bani la doctori, la asistente, la infirmiere… Pe bune, ei din ce trăiesc? Din o mie de lei pe lună? Să fim serioși! Eram conștient că trebuie să particip cumva la remunerarea lor.

Să dau o mână de ajutor statului. Dacă tot făceam și un tratament acolo, nu doar documentare, de ce să nu cotizez? Dar n-am făcut-o. La șeful de secție aveam pile, deci nu era luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați, asistentelor îmi era jenă să le bag banii în buzunar. Puteau să creadă că încerc să le pipăi.

luptându-vă să slăbești vă rugăm să ajutați

Niciun obez nu ar face așa ceva: să pipăie o femeie. Ei sunt complexați și timizi, dar nu poți să știi ce îi poate trece prin cap unui bugetar prost plătit, ce poate să i se pară. Așa că m-am abținut. Am păstrat toată săptămâna o bancnotă pe noptieră. De 10 lei, că sunt ziarist, nu-mi permit mai mult. Lumea nu știe, dar ziariștii simpli, nu ștăbăraia, sunt plătiți, la patron, chiar mai prost decât medicii și profesorii, la stat.

Bancnota era la vedere. Când cu Grigorescu-n sus, când cu țărăncuța. Am zis că poate mă ajută vreo asistentă și o ia.