Halate de mireasa slabitoare

Răspunderea pentru opiniile exprimate în articole revine în halate de mireasa slabitoare autorilor. Nu știu, dar știu că literatura nu are etichete, sau nu ar trebui să aibă. Nici ea și nici oamenii ei. Deși există exemple notabile de oameni talentați care s-au asociat cu o doctrină politică, rămân la părerea că arta ar trebui să fie în afara politicului; de fapt, deasupra lui. Pe lângă artă, politicul este minor, meschin, perisabil.

Și când spun artă, vorbesc de opere care au supraviețuit secolelor și mileniilor, nu cele născute cu scop propagandistic, în mod asumat. Având în vedere că discuția despre moralitate și talent, sau cât de subtilă poate fi propaganda într-un text, este foarte vastă și ar merita poate un editorial separat, aș vrea să pun aserțiunile mele în contextul a ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite ale Americii.

Atunci când s-a instaurat prima dată - stay at home order - lumea s-a repezit la magazine și a cumpărat tot. Începând, evident, cu produsele de dezinfecție și sfârșind cu carne, lapte și toate soiurile de conserve. Aveam senzația că sunt în al lui Orwell și asist simultan la o întoarcere în trecut și la un scenariu de science fiction. Am ajuns să trăiesc în America și să văd rafturi goale și lume care depozitează mâncare cu disperare.

Dar nu acesta a fost șocul cel mai mare din ultima perioadă. Șocul cel mai mare a fost când am aflat că, în contextul manifestărilor de stradă, anumite state americane interzic a mai fi studiate la ora de literatură anumite cărți.

Interzic, suspendă, limitează accesul, putem să numim cum dorim gestul, dar până la urmă realitatea este că Să ucizi o pasăre cântătoare, Harper Lee și Aventurile lui Huckleberry Finn, Mark Twain au fost scoase din programa școlară. Mai mulți elevi s-au simțit lezați de limbajul profund antirasist al unor personaje literare.

Ambele cărți fac parte din ceea ce s-ar numi clasicii literaturii americane și sunt o frescă a Americii din perioada în care au fost scrise, inclusiv o frescă socială.

Dacă aplicăm principiul - a fi lezat sau nu de limbajul sau de atitudinea unui personaj literar - mă întreb câte dintre basme ar halate de mireasa slabitoare. Zmeul nu era chiar un personaj corect politic, capra a ars de viu lupul care i-a mâncat iezii, iar dialogul dintre mama vitregă din Cenușăreasa sau Albă-ca-zăpada și personajul principal ar putea dăuna grav imaginii maternității, în ochii unor fetițe.

Ata de suveica 10000m MADEIRA 1001

De asemenea, nu cred că Hamlet, Iliada și Odiseea, Ciocoii vechi și noi, Principele lui Machiavelli sau Cântecul Nibelungilor ar rezista la proba retragerii de pe rafturi, dacă am aplica criteriul purității limbajului personajelor lor.

Îmi pare sincer rău că nu am citit Mahābhārata de la cap la coadă, că, mă gândesc, dacă a rezistat atâția ani, poate scăpa și de data asta. Am scris tot acest amestec aiuritor de opere pentru a sublinia absurdul unei asemenea măsuri.

Un absurd dureros, pentru că - deși e clar că măsura nu ajunge până acolo - primele lucruri care mi-au venit în minte, când am citit ce se întâmplă, au fost cărțile arse de Hitler, Stalin și revoluția culturală din China.

Shimonun Makariya mit și realitate

Nu, nu se ajunge acolo acum, dar peste un an? Atunci când începi să iei genul acesta de măsuri, unde te oprești? Cine stabilește granițele? A deschide o carte relativizează lumea, te adâncește în înțelesul lumii, te face să cunoști lucruri și vieți omenești, te face să înțelegi de ce au existat, te ajută să descoperi înțelesuri noi.

Și pot înțelege acest tip de frică - chiar dacă nu o accept - atunci când talibanii aruncă în aer statuia lui Buddha din Valea Bamiyan în Afganistan sau ISIS distruge Palmyra, în Siria, dar îmi este greu să o înțeleg în afara regimurilor dictatoriale. Cărțile nu pot fi blamate pentru istoria omenirii, ele sunt doar halate de mireasa slabitoare, poate martori incomozi câteodată, dar lipsiți de vină.

Extremismul nu are culoare politică, sau are o culoare unică, are doar propria lui culoare. De fiecare dată când oamenii au ars în stradă cărți, sau le-au negat, sau le-au ascuns a fost începutul unor crize mult mai profunde, crize care au dus la schimbări majore sociale și de foarte multe ori au murit oameni. De aceea cred sincer că, deși în sine gestul de a scote autori clasici din programa școlară poate părea minor, e un act care în timp, poate avea consecințe majore.

A interzice o carte înseamnă de fapt a interzice libertatea. Libertatea de a gândi, de a scrie, de a acționa. Până la urmă, libertatea de a fi. Opium I Aprinde-mi o țigară, să ard cu ea deodată, Și ține-mă de mână pân-ai să simți că frigi, Citește-mi în cafea o dulce-altă-soartă, În care ard, dar tu tot plângi și tot mă stingi! Să vină vara!

Vitamin D and Corona (Pashto)

Așteaptă alte vremuri, vremuri de alte flori, Lalelele-s sublime, petale de culori! Dar parcă după vară, ți-ar sta atât de bine, Ai fi atât de calmă și caldă în bujori! Iubito-n luna mai suntem doi trecători, Prea beți, prea beți de opium, Te rog, așteaptă toamna, să te îngrop în flori! Profil pierdere în greutate edmond în vremea pandemiei II Iubita mea, ai gust de întuneric, Și primăvara-n oase înflorită, Ți-am scris loial pantera mea iubită, Să legi câinii diseară să te văd Am mersul de bolnav și de schilod Mă doare crunt de rău și depărtarea Și vocea ta prea scumpă, izolarea Și lipsa ta, și pielea ta mă dor, Parcă m-au biciuit pe carne în Tibet Monahi, sau poate toată nebunia Mi-au măcinat în oase și discret Dispar ca sângele spălat de pe asfalt Păstrează-mi într-o oală de cobalt Măselele și doar halate de mireasa slabitoare, Va trece poate toată nebunia, Și-o să te simt cu sufletul pe piept.

Experiment de socializare Pe-aici umblă slobozi oameni Cu nervii întinși cu sufletul spart, Nu îți răspunde oricum nimeni, Ocazional vreun psihopat Tastați cu vârful limbii Să mai aveți mâini și pentru mângâiat tigrii Pe dracu' tigri!

Doar niște pisici cu inimi de feline neîmblânzite. Joia e mai greu, se dă liber dar prizonierii nu mai știu cum e să fii liber.

Revista Itaca Nr. 30 - Anul VIII aprilie, mai, iunie by Editura Itaca - Issuu

Ești nebun? Afară riști să fii tu.

Iar daca gândul de a-l vedea mai des pe incântatorul Paolo contribuia la atractie, ce era rau in asta?

Dar vinerea Vinerea e o divină pledoarie a nimicului existențial. Nu-i nimic, ne vindecăm cu prosecco, Acest art deco al mileniului halate de mireasa slabitoare. Garnizoana 9 Te țin la piept, ai bucle mari pe umeri, Fac mai ușoară arma-n mâna de sergent, Și-n gând ți-am scris atât de multe rânduri, Ba te-am cerut, ba ți-am lăsat un testament, Te port la piept, în buzunarul plin de sânge, În jur soldați tăcuți sculptează iar o cruce, Și parcă pierde in greutate cel mai bun mod și râd că nu e crucea mea!

Te port atât de sfânt, te car prin gloanțe, Visez că plouă peste noi și că cireși Ne ning, iar tu ai ochii cu speranțe Și jur că ochii tăi ne țin pe toți viteji! Înaintăm, rafalele de gloanțe, Ne-mpuținează, dar nu ne oprim, Doar poza ta în iad mai luminează, Și-n poza ta mai cred, să nu murim!

Că gloanțele nu doar armatele distrug, Când ne străpung în oase crunt și reci, Ci mii și mii de vise chiar în pârg, Cad neculese pe ale cimitirului poteci! Întind o mână să m-agăț de tinerețe, Și simt cum din fâșii mă recompun Iubita mea nici nu-mi mai dă binețe, Iubita mea, ieri m-am simțit bătrân!

• Grăsime naturală care arde
• Sunt bcaas buni pentru pierderea de grăsime
• Cer fumuriu, posomorît, dintr'o bucata.

Mă ia cu tremur, nu știu, poate-i frigul, Mă ia cu nervi, mă ia și cu delir, Iubita mea, te rog oprește timpul! Dar ea doar mă privește cu sictir. Se lasă frigul, a trecut iubirea, Atât a fost, atât mi-am cumpărat, Iubito scurtă tare-i fericirea, Și scump-a fost ca să îți fiu bărbat! Întind o mână, dar rămâne-n aer Și-ți desenez din gesturi un sărut!

Ăsta e frontul meu: Caput! Dragoste în suprarealism Sculptați îmbrățișați, ne cresc din umeri cioturi, Ne-am cunoscut întregi, dar ne-am stricat Prin coaste se mai văd și măștile cusute, Și-mi curg plămânii negri pe asfalt.

Nu mai sunt eu și tu nu mai ești tu, Sunt semi-om, semi-eu, semi-monstru, Mă plimb la miezul nopții cu ceasul ăsta stat În timpul lui Dali, în timpul spart Cresc degete în ochi, urechi de elefant O inimă în gât ce bate contra bit Stomacul mă înghite în neant și simt, Că tălpile ating alt spațiu, mai arid.

Ne-am cunoscut întregi, dar ne-am halate de mireasa slabitoare, Ne recompunem lent din părți absurde Sub coaste, pe sub crengi ca un ficat Sintetizează viața memorii noi și crude! Ne-am cunoscut întregi, dar ce-i întregul? Un glob rostogolit în infinit.

Ai dispărut la început de toamnă, Și am rămas subit la umbra ta, Pălise soarele și îmi pierise foamea, Și totul meu, pe tine te cerșea.

M-am învelit în frunze, dorm sărac, Același soare peste noi, parcă mă doare, O să te văd pe străzi peste un veac, Și o să-nvârți cuțitul în uitare. Știu, n-o să fie de la trupul nins, Probabil o să ai și-un alt parfum O să te știu după albastrul plâns, Privirea ta când mi-ai urat drum bun.