Arzător de grăsimi kota bharu.

Toate strazile, ulitele, bazinele tocurilor erau napadite de fum. La inceputul serii, fumul provenea numai de la cladirile incendiate din oras, lasand, ici si colo, portiuni libere de cer prin care se vedeau stralucind stele.

1. A lăsat cea mai mare parte a averii sale, fiului său, Douglas.
2. Ей не грозила опасность затеряться в лабиринтах города: она без труда могла найти обратный путь.
3. Pierde in greutate ceea ce nu trebuie sa mananci

Dar la o usoara schimbare a directiei vantului, portiunile libere de cer disparusera, acoperite de invalatucirile orbitoare ale fumului de pacura arsa venit din afara orasului. Dar nimeni nu stia precis de unde venea fumul.

Poate de la aeroportul Kallang, poate de la' uzina electrica, poate strabatuse intreaga insula venind tocmai de la baza navala din nord, poate de la insulele in care se extragea titeiul, Pulo Sambo si Pulo Sebarok situate la patru sau cinci mile[1] distanta. Nimeni nu stia decat ceea ce putea cuprinde cu ochiul si noaptea parea mai neagra ca taciunele.

Se mai zareau unele lumini de la putinele cladiri ce ardeau inca, dar majoritatea se consumasera in intregime, complet distruse; mici flacari palpaind inca, dar pe sfarsite, ca viata insasi a Singaporelui. Orasul agoniza, tacerea mortii il si invaluise. Din cand in cand mai suiera cate un obuz, plonjand fara sa faca Stricaciuni in apa marii sau erupand intr-un muget scurt si strafulgerari luminoase cand cadea peste un rest de cladire.

Dar, inabusite intr-o clipa de atotinvaluitorul fum, zgomotul si lumina erau abia perceptibile, facand parca parte fireasca, integrala, din strania si completa irealitate a noptii, dupa care tacerea devenea mai profunda si mai intensa decat inainte.

Încărcat de

De dincolo de Fort Canning si Pearls Hills, de dincolo de limita nord-vestica a orasului, se auzeau pocnete intermitente de pusti si tunuri, dar si acestea erau departe, ireale, ca un ecou t1 arzător de grăsimi unui vis.

Prin bezna strazilor, abia se tara un grup de soldati, cel mult vreo doua duzini, cautand sa ajunga la malul marii; pareau batrani si foarte obositi. Pareau batrani deoarece mergeau cu pasi tarsaiti, cu capul plecat si umerii scăpări la cald pierdere în greutate parca de ani, dar nici unul nu depasea treizeci de ani; foarte obositi, erau intr-adevar teribil de obositi, obositi pana intr-acel hal de sfarseala nepasatoare cand nu te mai intereseaza nimic, cand mai curand esti in stare sa mergi continuu decat sa te opresti pe loc.

Obositi si indurerati, raniti si chinuiti de boli, actionati fara a gandi, automat, ratiunea incetase de a le mai functiona; Dar sfarseala psihica si fizica poarta in sine propriul remediu, propriul anesteziant si leac, ceea ce se cunostea dupa ochii fara stralucire, indobitociti, privind in gol spre pamant: oricate suferinte trupesti indurau, cel putin unii nu-si mai aminteau pierderea în greutate a persoanelor grase ce trecusera.

Nu-si mai aminteau de cosmarul continuu al ultimelor doua luni, de privatiunile, foamea, setea, ranile, bolile si spaimele cu care ii haituisera japonezii in timpul ne-sfarsit al retragerii prin peninsula Malacca, parcurgand autostrada distrusa din Johore[2] spre iluzoria siguranta a insulei Singapore.

Nu-si mai aminteau de camarazii disparuti, de urletele pline de teroare ale sentinelelor macelarite in intunecimea ostila a junglei, de strigatele diavolesti ale japonezilor cand, in intunericul dinaintea zorilor, navaleau peste pozitiile defensive organizate in graba. Nu-si mai aminteau contraatacurile disperate, sinucigase, care nu aveau ca rezultat decat recastigarea cu greu, arzător de grăsimi kota bharu fara folos, a catorva yarzi patrati[3] de teren si numai pentru o scurta durata de timp, destul ca sa gaseasca acolo trupurile oribil mutilate, torturate ale camarazilor capturati si ale civililor care refuzasera sa coopereze-destul de activ cu inamicul.

Nu-si mai aminteau mania, uimirea si disperarea ce ii cuprinsese cand ultimele avioane de lupta Brewster si mai tarziu Hurricanele au disparut arzător de grăsimi kota bharu vazduh, abandonandu-i prada avioanelor japoneze atacatoare.

Le pierisera din memorie si completa neincredere cu care, cinci zile mai inainte, primisera stirile despre debarcarea trupelor japoneze pe insula Singapore, uitasera chiar si presimtita cand, in fata ochilor lor, s-a prabusit, cu grija cultivata, mitul invincibilitatii Singaporelui: nu-si mai aminteau nimic din toate acestea, prea nauciti, bolnavi, raniti sau neputinciosi. Dar intr-o zi, curand, daca vor trai, isi vor reaminti toate acestea si atunci, nici unul dintre ei nu va mai fi la fel ca arzător de grăsimi kota bharu.

Acum, abia isi trageau obositi picioarele, cu ochii spre pamant, capul plecat, nu-i mai interesa unde mergeau, nu le pasa unde vor ajunge. Doar unul dintre ei stia incotro merg si unde doreau sa ajunga.

Umbla incet, in fruntea dublei coloane de oameni, aprinzand si stingand o lanterna pentru a croi drum intre daramaturile ingramadite pe strazi si verificand din timp in timp directia in care inaintau. Mic de statura, pirpiriu, singurul din toata ceata care purta kilt si balmoral pe cap[4]. De unde provenea kiltul, numai caporalul Fraser stia: sigur ca nu il imbracase numai de cand se duceau inspre sud prin Peninsula Malacca.

Caporalul Fraser era tot asa de obosit ca si ceilalti. Si el arzător de grăsimi kota bharu ochii congestionati, iar fata cenusie dovedea urmei unei malarii sau a unei dezinterii, poate a amandurora.

Cuvant despre noi, romanii

Umbla cu umarul stang mai ridicat decat celalalt, ajungandu-i aproape de ureche, ca si cum ar fi avut o diformitate, dar nu era decat un tampon de tifon si un bandaj grosolan pe care, in cursul zilei, un infirmier i-l indesase in graba sub camasa, cu scopul mai mult simbolic de a opri sangerarea destul de grava a unei rani provocate de arzător de grăsimi kota bharu unui obuz. Aparenta diformitate, balmoralul intr-o parte pe cap, kiltul fluturand peste picioarele slabanoage ii dadeau micului om un aspect grotesc si ridicol.

Dar, in realitate, caporalul Fraser n-avea nimic grotesc sau ridicol. Cioban originar din Cairngorms[7], obisnuit cu o viata de privatiuni si teribile straduinte, el fusese recent infruntat cu imprejurari in care i se solicitasera ultimele rezerve, de vointa si indurare. Simtul datoriei si responsabilitatii, ii era adanc inradacinat, netinand seama de suferintele si starea lui de slabiciune, gandurile i se concentrau numai asupra grupului de oameni care, impleticindu-se, il urmau orbeste.

Cu doua ore inainte, ofiterul care comanda compania lor, complet dezorganizata, de la marginea de nord a Singaporelui, ii ordonase lui Fraser sa conduca in afara liniei de foc, spre un loc de relativa siguranta si liniste, pe ranitii si bolnavii ce puteau umbla si pe cativa transportati pe targi. Atat ofiterul, cat si Fraser isi dadeau seama ca ultimele linii de-aparare se prabusisera si ca Singapore nu mai putea rezista.

In zorii zilei urmatoare, pe insula Singapore nu vor mai fi decat englezi morti, raniti sau prizonieri. Dar ordinul nu se discuta si caporalul Fraser isi tarna cu hotarare picioarele, indreptandu-se catre golfuletul Kallang.

Din cand in cand la o portiune de strada-mai larga si degajata, Fraser se oprea de o parte a coloanei de oameni lasandu-i sa treaca incet prin fata lui. Era indoielnic cineva din grup il vedea, nici cei de pe targa, nici cei putin suferinzi ce abia se tineau pe picioare, transportand targile. De fiecare data caporalul Fraser astepta-sa treaca ultimul din grup; un tanar inalt si subtirel, al carui cap se legana dintr-o parte intr-alta, mormaind continuu cuvinte incoerente.

Tanarul nu avea nici malarie, nici dezinterie nici nu fusese ranit, dar era cel mai suferind dintre toti.

De fiecare data, Fraser il apuca de brat si-l impingea sa se alature grosului grupului, tanarul isi iutea pasul fara a protesta, privindu-l doar pe Fraser cu ochii lipsiti de orice curiozitate, fara a intelege ceva; si de fiecare data, Fraser se uita la el cu ezitare, isi clatina capul, apoi se arzător de grăsimi kota bharu sa ajunga din nou in fruntea coloanei. In bezna unei ulite batuta de vant, plina de fum, plangea un baietel.

Mult mai mult decât documente.

Daca avea doi ani si jumatate, ochii ii erau albastri, parul blond si figura atragatoare, brazdata insa de dungi de funingine si lacrimi. Purta numai o camasa subtire si;un sort kaki cu bretele; era descult si tremura ca varga. Plangea neincetat, jalnica tanguire in noapte, dar nimeni nu-l auzea, nu-l baga in seama.

Si nici nu l-ar fi putut auzi cineva, chiar de la cativa yarzi[8] distanta, caci plangea incet, cu suspine inabusite, intrerupte de aspiratii arzător de grăsimi kota bharu. Din timp in timp, isi freca ochii cu mainile murdare stranse pumn, asa cum fac toti copiii micicand sunt obositi sau plang si, din cand in cand, cu dosul palmelor, incerca sa-si potoleasca usturimea provocata de fumul negru ce-si croia brazde pe obrajorii plini de lacrimi.

Un Oras Ca Alice - Nevil Shute

Baietasul plangea, nespus de obosit, caci de mult trecuse ora lui obisnuita de culcare. Plangea de foame si de sete, tremura de frig — chiar la tropice, noptile sunt uneori reci. Plangea de neliniste si de frica, nu mai stia unde ii era casa, unde i se afla mama — plecase cu batrana sa amah, doica malaieza, la un targ din apropiere cu doua saptamani inainte —prea copil si nestiutor ca sa-si dea seama de semnificatia gramezilor de moloz si' resturi arse pe care le gasise in loc de casa la intoarcere; impreuna cu mama sa ar fi trebuit sa se imbarce pe Wakefield, ultima nava mare care parasise Singaporele chiar in noaptea aceea de 29 ianuarie Dar, mai ales, plangea fiindca era singur.

Langa el, pe o gramada de daramaturi, culcata, se afla batrana lui doica, Anna, cazuta parca intr-un somn adanc; ore intregi vagabondase cu copilul alaturi prin elixir de ardere a grăsimilor pustii, il purtase in brate in ultimele doua ore, apoi l-a lasat jos, si-a dus mainile la piept si s-a culcat, spunand ca este obosita si trebuie sa se odihneasca.

De o jumatate de ora sta asa, nemiscata, cu capul rasturnat pe umar, cu ochii larg deschisi, fara a clipi.

Structura statului

O data sau de doua ori, la inceput, baietelul se aplecase ca s-o atinga, dar numai atat; acum se tinea la distanta plin de spaima, fiindu-i frica s-o priveasca, s-o atinga, dandu-si vag seama, fara sa stie de ce, ca odihna batranei doici avea sa fie de lunga, foarte lunga durata. Copilului ii era frica sa plece, frica sa stea pe loc, si printre degetele rasfirate ale palmelor cu care isi ascundea ochii, privea pe furis la batrana, apoi deodata, a simtit ca-i era mai frica sa stea alaturi decat sa plece.

A pornit in josul ulitei, fara sa stie incotro mergea, impleticindu- se si cazand peste caramizile si pietrele raspandite, ridicandu-se si alergand din nou, plangand tot timpul, tremurand de racoarea noptii. Aproape de capatul ulitei, un slabanog cu o palarie de paie hartanita pe cap, iesi dintre hulubele ricsei si s-a apropiat de copil. Omul nu era ranit, dar bolnav — majoritatea culiilor de ricsa din Singapore mureau dupa cinci ani de munca epuizanta; totusi, era inca in stare sa-i fie mila de altii, in special de copiii mici.

Dar baietasul nu vedea decat o figura prelunga ce-i inspira teama, privindu-l din bezna; spaima i-a devenit teroare, s-a ferit de bratele intinse spre el si a fugit la capatul ulitei, cotind intr-o strada pustie prin intuneric.

Invata individul si se duce la un service auto, sa dea test de angajare. Te-am pus sa-l închizi… l-ai inchis corect: 5 puncte. Una era sora Matematica Msi cealalta sora Logica L. M : Se apropie noaptea si suntem inca departe de manastire.

Omul nu s-a dus dupa el; isi infasura mai strans cuvertura cu care isi acoperea trupul si se sprijini din nou intre hulubele ricsei. Din grupul de Infirmiere, la fel ca baietasul, doua plangeau incet si se impleticeau mergand pe strazi.

Trecusera pe langa ultimele case care mai ardeau in cartierul central al orasului, cautau sa nu mai vada flacarile si priveau mai mult in jos; totusi se putea observa ca figurile lor erau mongolice, eu ochii oblici. Erau chinezoaice si, din fire, nu-si dadeau frau liber usor emotiilor; erau foarte tinere si se aflasera impreuna destul de aproape de explozia unui obuz deasupra ambulantei de Cruce Rosie stationata intr-o transee din apropierea barierei de la iesirea sudica a caii Bukit Timor.

Socate teribil, complet naucite, inca nu-si revenisera. Alte doua infirmiere din grup erau malaieze: una, la fel de tanara ca cele doua chinezoaice, cealalta, trecuta de varsta medie.

BINE ATI VENIT !

Ochii mari ai celei mai tinere erau plini de spaima si priveau nervos peste umar, in timp ce mergea grabit. Figura celei mai varstnice parea o masca a completei indiferente. Din timp in timp, aceasta incerca sa protesteze contra iutelii cu care mergeau, dar nu reusea sa vorbeasca inteligibil; si ea se aflase aproape de locul exploziei, socul ii blocase centrii nervosi ai vorbirii, probabil numai temporar, dar era prea devreme pentru a pune un diagnostic precis, incercase de vreo doua ori sa intinda mana spre a opri inaintarea prea rapida a infirmierei din frunte, care hotara ritmul, dar aceasta i-a dat mana la o parte, calm, insa cu destula fermitate si continua aproape sa alerge, in fruntea coloanei, a cincia infirmiera era inalta, zvelta, de vreo douazeci si cinci de ani.

Isi pierduse palaria in timpul exploziei si parul des, negru-albastrui, ii cadea peste ochi. Din timp in timp, cu un gest scurt, isi arunca parul inapoi si cu aceasta ocazie se putea vedea ca nu era nici malaieza, nici chinezoaica fapt confirmat si de ochii ei albastri; poate eurasiatica, sigur insa, nu era europeana. Dar chiar sub pojghita de praf, se putea observa o cicatrice destul de lunga pe obrazul stang. Ea era conducatoarea grupului, si se ratacise.

Toate străzile, uliţele, bazinele tocurilor erau năpădite de fum.

Cunostea foarte bine orasul Singapore, dar in invaluirea de fum si intuneric se simtea straina, intr-un oras strain. Undeva inainte, spre malul marii, i se spusese, ca un grup de soldati, dintre care multi aveau urgenta nevoie de ingrijiri si daca nu li se dadeau in acea noapte, sigur nu mai aveau parte de asa ceva intr-o tabara japoneza de prizonieri.

Începând cuPIB-ul Malaeziei era de ,9 miliarde de dolari. În aniieconomia țării, bazată în principal pe industria extractivă și agricultură, a început o tranziție către o economie diversificată; în aniisectorul industrial a crescut rapid.

Dar cu fiecare minut ce trecea, parea din ce in ce mai sigur ca japonezii ii vor ajunge din urma. Cu cat se invarteau mai mult prin strazile pustii, cu atat ea se simtea mai descurajata. Trebuia sa-i gaseasca undeva, de cealalta parte a Capului Ru din golfuletul Kallang, asa i se spusese, dar in situatia aceasta nu putea gasi nici malul nici nu avea idee, unde, in intuneric, se afla.

ALISTAIR MACLEAN

Dupa o jumatate de ora, apoi o ora, pasii infirmierei incetineau de oboseala si incepeau sa dispere ca va gasi grupul de soldati. Era greu sa dea de ei intr-o confuzie teribila si pe intuneric.

Spusese cu totul fara speranta doctorului maior Blackley ca isi vor putea indeplini misiunea. Si tanara conducatoare a grupului isi dadu seama ca nu numai sarcina trasata de Blackley era fara rost, ci insesi straduintele ei actuale: cand zorile se vor ivi din nou peste Singapore, va fi inutil sa se mai gaseasca salvarea unor vieti de barbati sau femei totul depindea de modul cum se vor comporta japonezii, vor patrunde in oras; pe acestia ii mai intalnise ea mai inainte si avea amarnice motive Ca sa-si aminteasca intalnirea: cicatricea intalnirii o marcase pe toata viata.

Grupul ratacitor de soldati, baietelul, infirmierele si mii de alti oameni erau cuprinsi de spaima si groaza, de boala si disperare in acea noapte de 14 februariein timp ce japonezii, invingatori pe intregul front, se pregateau sa strapunga ultimele linii de aparare ale orasului si asteptau gorile, asaltul, baia de sange si victoria, toate devenite inevitabile.

Exista insa un om pe care spaima inevitabilului dezastru si disperarea nu pusesera stapanire Undeva, la sud de Fortul Canning, in anticamera unor birouri luminata doar de flacara unei lumanari, un barbat inalt, cam varstnic, nu resimtea asemenea stari sufletesti.